Reorganizarea DGASPC Suceava. Conducerea Consiliului Județean Suceava a anunțat o reorganizare la DGASPC. Aceasta prevede o reducere a jumătate dintre funcțiile de conducere. Din totalul de 14 funcții existente, șapte vor fi desființate. De asemenea, 75 de posturi vor fi reduse la nivelul întregii instituții. Alte 13 posturi se vor tăia din aparatul propriu.
Președintele Gheorghe Șoldan susține că măsurile vor transforma DGASPC Suceava într-una dintre cele mai eficiente structuri de acest tip din țară. El a adăugat că reorganizarea vizează eficientizarea activității și îmbunătățirea serviciilor sociale.
Autor
-
View all posts Producător RTV (știri)Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.


Un comentariu