Miros de pâine caldă, coaptă în cuptoare complet automatizate, montate în fabrici care îmbină meşteşugul tradiţional cu tehnologiile moderne, şi zeci de invitaţi de seamă din întreaga ţară. Aşa a arătat, la Suceava, Ziua Mondială a Pâinii. Compania Mopan a transformat evenimentul într-o demonstraţie de forţă industrială, dar şi într-o poveste despre continuitate, muncă, gust autentic, respect pentru consumatori şi pentru meseria de brutar. Doar în ultimii cinci ani, Mopan a investit în fabricile din judeţul Suceava peste 30 de milioane de euro.
