La Rădăuți a fost finalizat cel mai mare centru de terapie pentru copii cu dizabilități din Moldova, construit din fonduri europene și dotat cu sprijinul sponsorilor. Clădirea găzduiește cabinete specializate pentru psihologie, psihoterapie, logopedie, kinetoterapie, terapie senzorială și spații dedicate părinților. Centrul poate primi până la 40 de copii pe zi, însă nu își poate începe activitatea din lipsă de personal. Blocajele de la nivel național privind angajările au împiedicat ocuparea posturilor astfel încât centrul să devină funcțional. Primăria Rădăuți și-a asumat răspunderea pentru angajarea unei jumătăți din personalul necesar, pentru ca serviciile să poată începe cât mai repede.
Authors
-
Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
View all posts -
Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.
View all posts Editor Coordonator Programe TV

