Cătălina Biholar și jurnalistul Sorin Avram vă invită să urmăriți Comentariul Zilei. România are un nou ministru al Educației. Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a depus jurământul la Palatul Cotroceni și devine al doilea rector sucevean ajuns la conducerea ministerului. Schimbări majore și în administrația locală din Vatra Moldoviței, unde primarul Virgil Saghin își pierde mandatul după condamnarea definitivă la închisoare cu executare, iar comuna intră din nou în interimat până la organizarea alegerilor. În același timp, situația tensionată din Orientul Mijlociu afectează direct elevi și profesori români rămași în zonă. Unii dintre copii au solicitat participarea online la cursuri pentru a nu pierde materia. Toate acestea, imediat, la Comentariul Zilei.

