Un coteț și un beci descoperite pe șantierul deschis în centrul Sucevei

Improvizațiile de pe domeniul public din Suceava sunt distruse de administrație ca să facă loc modernizărilor care continuă. De această dată, în zona centrală a Sucevei au fost descoperite un beci și un coteț ruginit care, după aspectul uzat, au fost amenajate de zeci de ani. În zonă, primăria a început ample lucrări de reabilitare și modernizare pe strada Tipografiei.

Modernizarea începută în zona centrală a Sucevei implică un nou covor asfaltic pe stradă, noi locuri de parcare, refacerea accesului la scările de bloc și a trotuarelor, schimbarea stâlpilor de iluminat.

Așa cum ați văzut, suntem pe strada Tipografiei, acea stradă care face legătura între bulevardul principal, Ana Ipătescu și strada Alexandru cel Bun pe care o modernizăm, nu doar o reparăm. Înseamnă că vom crea noi locuri de parcare, extindem acolo unde se poate. Bineînțeles, schimbăm stâlpii de iluminat, refacem aleile la scările de bloc și, bineînțeles, trotuarele pe care circulă sucevenii, pentru că e nevoie de acest lucru. Deschidem sau redeschidem cât mai multe șantiere pentru că sucevenii au nevoie.

Autor

  • Cătălina Biholar

    Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts Editor Coordonator Programe TV

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close