Ediția a 4-a a „Cupei Domnițelor”, campionatul de fotbal feminin organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a fost câștigată de echipa Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni. Competiția a reunit peste 90 de participante.
Read More
Ediția a 4-a a „Cupei Domnițelor”, campionatul de fotbal feminin organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a fost câștigată de echipa Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni. Competiția a reunit peste 90 de participante.
Read More
Timp de două zile, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au străbătut bisericile și mănăstirile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și au adus credincioșilor momente de rugăciune, binecuvântare și liniște sufletească. Procesiunea a cuprins atât localități din zonele urbane, cât și sate mai izolate, inclusiv orașul Broșteni, afectat recent de inundații. Fiecare oprire a fost însoțită …
Read More
Lucrările de construcție a caselor pentru familiile sinistrate din Broșteni avansează încet, dar sigur. Echipele care lucrează la cele trei pe care le ridică de la zero Arhiepiscopia al Sucevei și Rădăuților și-au propus ca până la venirea iernii familiile rămase fără locuințe în urma inundațiilor din luna iulie să se poată muta în noile …
Read More
Credincioșii din întreaga Arhiepiscopie a Sucevei și Rădăuților vor avea din nou prilejul de a se închina la moaștele Sfântului Ioan cel Nou. În zilele de 21 și 22 octombrie 2025, racla cu sfintele odoare va străbate parohiile și mănăstirile din cele cinci protopopiate ale eparhiei. Traseul din acest an include, în mod special, și …
Read More
La 650 de ani de la întemeierea Dinastiei Mușatine, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a marcat momentul printr-un amplu simpozion internațional găzduit de Mănăstirea Bogdana din Rădăuți. Evenimentul a adus împreună istorici, teologi și profesori din România și Republica Moldova, într-o serie de întâlniri menite să readucă în atenție moștenirea culturală și spirituală a Mușatinilor, familia …
Read More
Arhiepiscopia Sucevei construcție case. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă construcția de locuințe pentru familiile sinistrate din zona Broșteni. Lucrările avansează în ritm susținut, iar o parte dintre case au deja acoperișul montat. Campania aduce împreună clerici, voluntari și comunități întregi care dau o nouă șansă celor rămași fără locuințe.
Read MorePrin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații
Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.