Cetatea Suceava a renunţat marţi la zece dintre jucătorii aflaţi în pregătire cu gruparea de pe Areni. În capul listei cu disponibilizări se află fundaşul Mugur Bolohan, conducerea clubului invocând vârsta înaintată, starea de suspendare şi valoarea mare a contractului ca motive ale îndepărtării jucătorului de la echipă.
Fostul fundaş al echipelor Dinamo, Rapid, FCM Bacău şi Universitatea Cluj, nu a reuşit în perioadă petrecută pe Areni să îşi ajute foarte mult echipa oraşului în care s-a născut. Venit la Cetatea în luna august, jucătorul în vârstă de 32 de ani a evoluat doar în 5 meciuri, perioadă în care nu a marcat niciun gol. În plus, Bolohan nu ar fi putut juca în primele 6 meciuri din retur din cauza suspendării de 10 etape încasate în urma scandalului de la partida cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Bogdan Ştiubei şi Alexandru Buhuşi sunt alte două nume din vechea gardă care nu au fost reţinute pentru cantonamentul de la Poiana Negri. Cei doi fotbalişti împrumutaţi de la Politehnica Iaşi au intrat în dizgraţia oficialilor suceveni ca urmare a atitudinii necorespunzătoare afişată în prima fază a pregătirilor. Formaţia suceveană a renunţat totodată şi la o parte dintre jucătorii sosiţi în probe. Căldăraru, Cososchi, Leuciuc, Bilegan, Plecanciuc şi Ştefan Craiu nu au reuşit să impresioneze în cele două săptămâni petrecute sub comanda lui Ovidiu Murariu. Nici Cristian Alexandru, jucător propus de Celpan la Cetatea nu a fost reţinut în lot, deşi în scurta perioadă petrecută la Suceava a părut a fi un jucător destul de tehnic. În cele din urma, lotul care a plecat în cantonamentul de la Poian Negri numără 26 de jucatori, din care 10 sunt veniţi în această iarnă.