„A fost o onoare să fiu rectorul USV!”, a declarat profesorul universitar Valentin Popa, la ceremonia de predare a mandatului de rector care s-a desfășurat în cadrul evenimentului pentru marcarea Zilei Universității „Ștefan cel Mare”. Valentin Popa a amintit că în 2012 a preluat o universitate care avea grave probleme financiare. Astăzi, instituția academică are facultăți noi, un campus modernizat, un altul aflat în curs de construcție și aproape 60 de milioane de lei în conturi. Evenimentul a fost marcat de momente surprinzătoare. Noul rector al USV, Mihai Dimian, și-a întrerupt discursul pentru câteva clipe din cauza emoțiilor. El a vorbit despre provocările pe care va trebui să le înfrunte în mandatul său, dar și despre echipa care îl va ajuta ca să continue dezvoltarea instituției academice sucevene.
În discursul susținut la evenimentul de predarea mandatului, rectorul Valentin Popa a amintit că în 2012, când a preluat conducerea Universității Ștefan cel Mare, instituția academică avea grave probleme financiare. În ultimii 12 ani, USV nu numai că s-a redresat financiar, a reușit să își extindă patrimoniul, au fost modernizate toate clădirile. Instituția are în desfășurare investiții în valoare de 50 de milioane de lei și aproape 60 de milioane de lei în conturi. Financiar stăm astăzi foarte bine, a spus Valentin Popa, care a fost ales președinte al Senatului USV.
„De la dificultățile mari ale începuturilor, 2011-2012, când finanțarea nu asigura practic plata utilităților, a salariilor, acelor alte cheltuieli operaționale și pentru care a trebuit să muncim împreună întreaga comunitate academică 5 ani pentru a redresa financiar, iată că astăzi putem spune că finanțarea de bază a crescut de peste 6 ori, dar cea mai spectaculoasă creștere, după cum observați, este la fondul de burse care a crescut de 10 ori. Cum s-a reușit acest lucru? În primul rând, datorită creșterii cifrei de școlarizare, a numărului de locuri bugetate pentru studenții români, o creștere cu 70% în această perioadă de 12 ani, în condițiile în care numărul de locuri bugetate pentru români a fost constant în România în toată această perioadă. O creștere mult mai spectaculoasă are loc în ceea ce privește numărul de locuri bugetate pentru studenții străini, care au crescut de peste 7 ori. Desigur, toate aceste creșteri vin și cu fonduri. O a doua latură Al doilea motiv pentru care, financiar, stăm astăzi foarte bine este activitatea colegilor noștri, a comunității academice. Iată numărul de publicații științifice care nu a crescut liniar, ci exponențial, așa cum putem vedea și în acest grafic. Și, desigur, această creștere considerabilă a numărului de publicații, este însoțită și de o creștere similară a numărului de citări ale lucrărilor noastre,
ceea ce înseamnă că cercetăm pentru lume, pentru toți cercetătorii din domeniul nostru care se află pe glob.”
În discursul său, Valentin Popa a mulțumit autorităților, colegilor din USV și presei pentru buna colaborare și a nominalizat câțiva dintre cei care l-au ajutat să dezvolte USV. Totodată, el a adus mulțumiri și familiei sale.
„Voi începe prin a adresa mulțumiri domnului rector Adrian Graur, rector în perioada 2004-2012. Cel care m-a susținut acum 12 ani ca să ajung în poziția de rector. Cel care a fost în toată perioada cât am fost eu în această universitate, 34 de ani, mentorul meu. Și, desigur, cel care știu că este și mentorul lui Mihai Dimian.”
Valentin Popa a citit Ordinul Ministrului Educației Ligia Deca, prin care Mihai Dimian a fost numit rector începând cu data de 6 martie, pentru un mandat de 5 ani. Ulterior, Valentin Popa a declarat că a fost o onoare să fie rectorul USV și a coborât de pe scenă în aplauzele colegilor săi.
Noul rector al Universității Ștefan cel Mare, profesorul universitar, doctor inginer Mihai Dimian, a spus că va păstra echipa de prorectori cu care a colaborat Valentin Popa. Postul de prorector ocupat anterior de Mihai Dimian va fi preluat de Aurelian Rotaru, un cercetător cu o bogată activitate științifică. Mihai Dimian și-a întrerupt discursul pentru câteva clipe pentru că a fost copleșit de emoții.
Din partea autorităților locale au vorbit primarul Ion Lungu, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Neculai Barbă, managerul Spitalului Județean Suceava Alexandru Calancea și inspectorul general al Inspectoratului Școlar Suceava, Grigore Bocanci.