În perioada 25 aprilie – 2 mai, pe esplanada Casei de Cultură din municipiul Suceava are loc târgul de Paști. Potrivit organizatorilor, 20 de meșteri populari din județul Suceava vor vinde produse specifice sărbătorilor pascale și vor participa la ateliere demonstrative de încondeiere a ouălor. Atât în duminica Floriilor, cât și în prima zi de Paști, în centrul Sucevei, vor avea loc concerte pascale.
Primăria Suceava a început să orneze orașul pentru sărbătorile pascale. Sunt folosite decorațiunile cumpărate de municipalitate în anii anteriori.
Lucian Harsovschi- viceprimar Suceava
„Da, în fiecare an ne pregătim pentru sărbătoarea Învierii Domnului și încercăm în municipiu să creăm această atmosferă ca sucevenii să fie mai aproape de această sărbătoare. În mod normal folosim ceea ce am avut și în anii trecuți. Vom monta lire de Paști pe acești stâlpi din municipiul Suceava în zona centrală, precum și în celelalte cartiere, Burdujeni și Obcini. Avem bannere între stâlpi cu acel mesaj de ”Hristos a Înviat” și ”Sărbători Binecuvântate”, 12 astfel de bannere. Iar în oraș avem puse în diferite locații acele care, ouă, roabe și, bineînțeles, în zona centrală ne pregătim de Târgul de Paște Târgul care astăzi va fi deschis. Avem montate cele 25 de căsuțe, bineînțeles, poarta de intrare și, așa cum ați văzut, în parteneriat cu cei de la Consiliul Județean, s-a montat o scenă acolo pe care vor fi redate diferite evenimente artistice în interesul sucevenilor.”
În perioada 25 aprilie-2 mai, pe esplanada Casei de Cultură, are loc un Târg de Paști la care participă 20 de meșteri populari din județul Suceava. Pe lângă faptul că vând produse specifice sărbătorilor pascale, meșterii populari vor face demonstrații de încondeiere a ouălor. Pe tarabele acestora pot fi găsite ouă încondeiate, costume tradiționale și obiecte decorative din ceramică. În Duminica Floriilor va avea loc un concert de muzică religioasă pe scena de pe esplanada Casei de Cultură. În prima zi de Paști, de la ora 13:00, pe esplanada Casei de Cultură, are loc un concert pascal susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara 10 Prăjini.