Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat miercuri, pe 8 mai, un acord de parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru construirea drumului de mare viteză Suceava – Gura Humorului. Acordul are ca obiectiv investiția în lotul 3 al acestui drum, care va lega Suceava de Vatra Dornei, în tronsonul Suceava – Gura Humorului.
Consiliul județean Suceava va fi implicat în elaborarea documentației prin licitație pentru acest tronson de autostradă a nordului,
care va pleca din zona șoselei de centură a Sucevei, Sfântul Ilie, și va trece prin localitățile Tolva, Drăgoiești, Berchișești, Capu Codrului și va ajunge la centura Gura Humorului, a subliniat Gheorghe Flutur. ”În același fel am procedat și pentru varianta ocolitoare a orașului Gura Humorului și am câștigat mult timp, circa 2 ani de zile. Acum, la sfârșitul lunii, mai așteptăm scoaterea la licitația lucrărilor de execuție a tronsonului Suceava până la Gura Humorului și pentru că dorim să grăbim aceste lucrări, Consiliul județean Suceava va continua să se implice în aceste proiecte”, a declarat Flutur.
El a evidențiat că în mandatul său actual, 2020-2024, Consiliul județean Suceava s-a implicat activ în parteneriate cu Ministerul Transporturilor pentru diverse proiecte, precum drumul rapid Suceava-Botoșani, varianta ocolitoare a orașului Gura Humorului, drumul paralel cu frontiera Ucrainei, Vicovu de Sus-Climăuți, autostrada A7 și acum tronsonul din autostrada nordului Suceava-Gura Humorului.
”Această implicare înseamnă și răspundere, dar și scurtarea termenelor de așteptare și garanția că lucrurile se vor întâmpla”, a mai subliniat Flutur.