CSU Suceava și-a asigurat poarta

CSU Suceava și-a asigurat poarta pentru viitorul sezon competițional. După transferul lui George Șelaru de la Potaissa Turda, echipa locală de handbal a reușit să-i prelungească contractul lui Darius Makaria.

În sezonul competițional 2024-2025, echipa de handball CSU Suceava va miza pe doi portari experimentați. George Șelaru, transferat de la Potaissa Turda și Darius Makaria, care a anunțat că și-a prelungit contractul. ”Munca depusă de-a lungul anilor la această echipă, nu doar de mine, ci de toți colegii, m-a făcut să continui la Suceava. Și, cel mai important, unitatea din vestiar. Cred că asta s-a văzut și în jocul nostru”, a transmis Darius Makaria. Portarul băimărean a ajuns la Suceava în urmă cu patru ani de la prim-divizionara franceză Cavigal Nice Handball.

Înainte a mai jucat pentru CSM București, Dinamo București, BM Sinfín și CB Benidorm, cu ultimele două în prima Ligă a Spaniei. Recent, Alexandru Bologa și Andrei Bruj, jucători de bază în actuala ediție de campionat, și-au prelungit cu doi ani contractele cu gruparea suceveană. Clasată pe locul șapte în Liga Zimbrilor, CSU Suceava mai are de jucat două meciuri în acest sezon al Ligii Zimbrilor. Pe 16 mai la Baia Mare și pe 19 mai acasă cu CSM Focșani.

Authors

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

  • Daniel Vatamanu

    Din 2007, Daniel Vatamanu s-a alăturat echipei Antena 1 Suceava și a devenit “furnizorul” a tot ceea ce înseamnă sport la Intermedia: de la Știrile din Sport la emisiunea săptămânală Fair-Play unde disecă evenimentele sportive ale săptămânii sau ne poartă prin amintirile scuturate de praf ale sportului de altădată, digitalizat de pe casetele vechi pe care le-am arhivat de-a lungul anilor. Este membru fondator al Brigăzii Dakay, din galeria echipei de fotbal Cetatea Suceava, a cărei pagină de internet a administrat-o. Este fondator gazetasv.ro și a fost redactor la publicația SportExpres. Dani este absolvent de Științe Economice și Administrație Publică la USV. Este creierul din spatele celebrului concurs ”Cupa Cartierelor”, care a avut prima ediție în 2012 și a reunit sute de pasionați ai fotbalului din spatele blocului. La ediția din 2018 a Galei Filmului Românesc a obținut marele premiul pentru scurtmetrajul ”Footbal in Heaven”.

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close