Concursul internațional de dramaturgie ”Matei Vișniec”, organizat cu sprijinul Clubului Rotary Suceava Bucovina, și-a premiat câștigătorii. Acest concurs a ajuns la a șaptea ediție și este deschis elevilor de liceu din România, din Republica Moldova, precum și tuturor tinerilor care scriu în limba română, în orice țară s-ar afla. Anul acesta, toți cei trei câștigători sunt din România. Premiile au fost 300, 500 și 1000 de euro.
Autor
-
View all posts Editor Coordonator Programe TVCătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

