Râsul, cel mai mare felin european, o specie cunoscută pentru discreția sa, a fost capturat în imagini unice pe un drum din Ocolul Silvic Broșteni, județul Suceava. Mai exact, în timpul unei confruntări – o luptă pentru supremație, cu două exemplare tinere de râs în rolurile principale. Fotografiile au fost realizate de silvicultorul Constantin Cazac, în cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, sub egida Direcției Silvice Suceava.
Doi râși tineri au fost surprinși în mijlocul unei confruntări pe unul din drumurile Ocolului Silvic din Vatra Dornei. Aceste imagini sunt cu adevărat remarcabile și valoroase, având în vedere că râsul este cunoscut ca fiind un prădător extrem de discret, rar întâlnit în sălbăticie.
O viață liberă a unui râs durează în jur de 17 ani, iar apariția lor este un semn al ecosistemului sănătos și echilibrat. Râșii se mișcă în tăcere și atacă prada cu o viteză impresionantă și au capacitatea de a efectua sărituri la distanțe remarcabile. Cu simțurile lor extrem de dezvoltate, au un auz și un miros fin și o vedere excepțională, inclusiv pe timp de noapte când deseori ies la vânătoare. Direcția Silvică Suceava gestionează peste 270.000 de hectare de păduri de stat prin intermediul celor 24 de ocoale silvice. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are în administrare 3,13 milioane de hectare de păduri, proprietatea publică a statului, care reprezintă aproximativ 48% din totalul pădurilor din țară și oferă servicii silvice pentru aproximativ 1 milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.