Primarul Ioan Pavăl a prezentat sâmbătă, în cadrul unui eveniment desfășurat la Centrul Cultural „Academician Eugen Simion”, viziunea sa pentru dezvoltarea comunei Dumbrăveni în următorii patru ani. Evenimentul, la care au participat aproximativ 350 de persoane, a fost marcat de prezența secretarului de stat în Ministerul Transporturilor Gabriel Bunduc și a unor oficiali importanți din structura județeană a PSD Suceava. Dumbrăveni este un exemplu național de succes, este de părere deputatul Gheorghe Șoldan.
Primarul Pavăl a anunțat planuri ambițioase pentru Comuna Dumbrăveni, printre care construirea unei variante ocolitoare de 6 km, un parc central modern și un stadion omologat UEFA cu 7.000 de locuri. Secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Gabriel Bunduc, a confirmat sprijinul pentru varianta ocolitoare și a subliniat că proiectul a fost bine documentat și analizat.
De-a lungul anilor, Ioan Pavăl a transformat Dumbrăveni într-o localitate model, cu toate gospodăriile și instituțiile racordate la utilități complete. În următoarea perioadă vor începe lucrările pentru rețeaua de gaz și racordurile pentru fiecare gospodărie. De asemenea, se vor asfalta încă 15 km de drumuri, finalizând modernizarea a 95% din infrastructura rutieră a comunei, a precizat primarul, care îi candidează pentru un nou mandat. Printre alte proiecte anunțate, se numără două noi grădinițe, facilități moderne de sănătate și educație, precum și un parc central dotat cu fântână arteziană, loc de joacă pentru copii, și patinoar pe timpul iernii. Primarul Pavăl a evidențiat importanța muncii în echipă și colaborarea cu autoritățile județene și naționale pentru a atrage funduri europene și guvernamentale. Deputatul Gheorghe Șoldan, prezent la eveniment, a subliniat necesitatea unei schimbări majore în județul Suceava, care se confruntă cu probleme semnificative, cum ar fi drumurile neasfaltate și lipsa apei potabile. ”Dumbrăveni este un exemplu național de succes.
“Alături de Ioan Pavăl și de echipa noastră, vom dezvolta fiecare localitate, și vom transforma județul din codaș în fruntaș”, a declarat Gheorghe Șoldan. Acesta este candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava.