Candidatul Alianței Dreapta Unită la funcția de primar al municipiului Suceava, Marian Andronache, i-a provocat pe contracandidații săi la o dezbatere pe tema proiectelor electorale. Evenimentul programat în ultima săptămână a campaniei electorale pentru alegerile de pe 9 iunie ar putea să aibă loc în centrul orașului, pe esplanada Casei de Cultură.
Marian Andronache- candidat primăria Suceava
„Am spus de nenumărate ori și mă repet, nu sunt șantajabil și nu poate spune nimeni nimic de mine. Nu am un trecut dubios, nu am nici o combinație și nici nu mă poate acuza vreun antreprenor că aș fi pretins ceva de la el. Sunt curios dacă, la fel pot spune și contra candidații mei, e timpul să dăm cărțile pe față, e timpul să avem un dialog complet și onest. Invit toți candidații la funcția de primar a municipiului Suceava la o dezbatere publică bazată pe proiectele propuse. Însă putem discuta și despre trecutul și experiența fiecăruia. Lansez invitația clară pentru această dezbatere. Din nevoia sucevenilor de a ne vedea pe toți și de a decide ce este mai bun pentru viitorul orașului nostru.”
În situația în care contra candidații lui Marian Andronache vor răspunde pozitiv invitației lansată de acesta, dezbaterea pe teme electorale organizată de Alianța Dreapta Unită va avea loc miercuri 5 iunie pe esplanada Casei de Cultură din municipiul Suceava.

