Peste 150 de copii au participat, sâmbătă, 1 iunie, la Mini-jocurile Olimpice Suceava-Paris 2024. Evenimentul s-a desfășurat în zona de agrement de pe malul râului Suceava și a fost organizat de Alianţa Franceză din Suceava, în colaborare cu Liceul cu Program Sportiv Suceava şi Academia Olimpică Română – filiala Suceava.
Sâmbătă de Ziua Internaţională a Copilului, Alianţa Franceză din Suceava, în colaborare cu Liceul cu Program Sportiv Suceava și Academia Olimpică Română filiala Suceava, a organizat în zona de agrement de pe malul râului Suceava, competiția sportivă intitulată Mini-jocurile Olimpice Suceava-Paris 2024. Evenimentul a cuprins un concurs de cross și competiții de handbal, volei și fotbal, în care au fost implicați peste 150 de copii și 20 de profesori și voluntari.
Toți participanții au primit medalii și diplome, iar ocupanții podiumului au fost recompensați cu medalii și cupe realizate din carton reciclat și cărți. Evenimentul face parte din seria de activități demarate de Alianța Franceză din Suceava în contextul împlinirii a 100 de ani de la Jocurile Olimpice de la Paris.
Mariana Șovea- directoarea Alianței Franceze din Suceava
„Este un eveniment deosebit, Mini Jocul Olimpic Suceava Paris 2024, pe care Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Liceul Sportiv Suceava și Comitetul Olimpic Sportiv, în colaborare de asemenea cu AMBRO, îl dedică aniversarea 100 de ani de la Jocurile Olimpice de la Paris. Anul acesta Alianța Franceză organizează mai multe evenimente sportive în acest context. Am avut deja o expoziție, „Les Elles des Jeux”, pe care am organizat-o tot așa în colaborare cu Liceul Sportiv din Suceava. Și o competiție de înot, Cupa Alianței Franceze la înot, organizată în colaborare cu Universitatea Ștefan cel Mai din Suceava. Deci anul acesta pentru Alianța Franceză este un an al sportului și ne bucurăm să fim aici împreună cu atâția copii și atâția profesori, să ne bucurăm de Ziua Copilului, făcând sport și în același timp promovând valorile pe care le promovează Alianța Franceză, adică prietenia, comunicarea, parteneriatele, să spunem, între școli și instituții.”

