Sala de Sport din cadrul Complexului „Unirea” va găzdui sâmbătă, de la ora 9:00, un puternic turneu de lupte greco-romane, intitulat Cupa Sucevei. Competiția va reuni la start peste 130 de sportivi din România și Republica Moldova.
Cupa Sucevei la lupte greco-romane este organizată de Asociația Progresistă Pro-Excelență în parteneriat cu Asociația Județeană de Lupte. La competiția, care va avea loc sâmbătă începând cu ora 9 în sala Complexului Sportiv Unirea, sunt așteptați peste 130 de sportivi de la cluburile Ceahlăul Piatra Neamț, CS Botoșani, CSM Medgidia, AS Micul Luptător Călăraș, Academia de Lupte Ghedeon Ipotești,
Zimbrul Siret, CSM Bucovina Rădăuți, CSȘ Rădăuți, LPS Suceava și CSM Suceava, Ialoveni, Republica Moldova.
Tinerii luptători se vor întrece la categoriile copii, juniori 4 și juniori sub 15 ani. Directorul tehnic al competiției, Valerică Gherasim, susține că un eveniment de asemenea amploare n-a mai avut loc la Suceava de peste 25 de ani. Ne bucurăm să anunțăm că evenimentul de la Suceava a devenit unul internațional în condițiile în care a confirmat prezența și clubul din Ialoveni, un centru de lupte cu mare tradiție din Republica Moldova. Ne așteptăm la o competiție foarte tare, întrucât un concurs de asemenea amploare, nu a mai avut loc la Suceava de peste 25 de ani.
Mai exact, din 1999, a transmis antrenorul Valerica Gherasim. La rândul său, directorul de concurs, George Andronic, promite un spectacol total atât pentru concurenți cât și pentru spectatorii. Prin organizarea Cupei Sucevei, ne-am propus să readucem în atenția publicului de la noi din oraș luptele greco-romane. Pe fanii așteptăm în număr mare în tribune, pentru că tinerii de la cele șase cluburi din județ
au nevoie de încurajări în drumul lor spre marea performanță. Sper că va fi un eveniment bine pus la punct, făcut din dragoste pentru sport, în care mici luptători vor avea momentul lor de glorie, iar spectatorii vor avea parte de multe surprize, inclusiv o tombolă. A spus George Andronic, fost luptător la CSM Suceava.

