De sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, la Biserica-monument Naşterea Maicii Domnului, ridicată lângă Palatul de Justiţie Suceava a avut loc slujba de pomenire a foştilor deţinuţi politici, a deportaţilor şi a tuturor celor care au pătimit la Suceava şi în tot sistemul concentraţionar comunist din România. Reprezentanții Asociației Cultului Eroilor din județul Suceava au participat la comemorare, alături de tineri elevi și studenți. Pe acest loc, în anii ’50 ai secolului trecut a funcţionat temuta „închisoare roşie” a regimului stalinist.
După Acatistul Sfinților 40 de Mucenici și a Sfintei Liturghii, la Biserica-monument Nașterea Maicii Domnului, ridicată lângă Palatul de Justiție Suceava, a avut loc slujba de pomenire a foștilor deținuți politici, a deportaților și a tuturor celor care au pătimit la Suceava și în tot sistemul concentraționar comunist din România. Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada ”prigoanei roșii” (1944-1989) a fost instituită prin legea numărul 247 din 5 decembrie 2011.
Regretatul doctor Dragoș Corlățeanu din Mănăstirea Humorului. Pentru că și aici avem un mănăstirean fost deținut politic, rudă cu părintele Dănuț, și care este prezent și el aici. Și sunt 30 de ani din când am vizat această fundație cu scopul de a ridica acest memorial și pentru a păstra vie amintirea celor care au suferit în închisorile comuniste și totodată să-i pomenim și să aducem în lumină tragedia la care au fost supuși fiind nevinovați și singura vină era că-și iubeau neamul și-și iubeau credința. Totodată
am avut scopul de a păstra vie memoria neamului nostru prin acest memorial, prin această revistă, prin tot ce se săvârșește în acest loc pentru toți foștii deținuți politic, dar și pentru toți eroii neamului nostru. Pentru că trebuie să știm, și copiii sunt aici tineri, pentru ei, în primul rând, mă adresez, să nu uităm niciodată că sunt români și că dacă trăiesc așa cum trăiesc acum, trăiesc pe jertfa eroilor și a celor care au murit pentru neam și pentru credință.
Astăzi, când se comemorează deținuții politici, nu pot să nu mă duc cu gândul la o zi când am fost mai mult decât impresionat,
acum un an de zile, asociația noastră, membrii ale asociației noastre, au mers la Aiud, au rămas la Aiud. Vă mărturisesc că acolo, dincolo de slujba de pomenire care s-a făcut, am fost la răsuarul celor care au pierit la Aiud și pe placa unde erau trecuți deținuții politici din Suceava, placa se începea cu copii. Copii de vârstă preșcolară, continuat cu elevi, cu studenți, maturi, bărbați și femei deopotrivă. Și atunci mă gândesc, că dacă poporul, poporului român face flori și fructe bine roditoare precum sunt acești copii frumoși,
le face pentru că are rădăcini adânci. Rădăcini, care înseamnă moșii, strămoșii noștri, care își trag seva din acest pământ care mustește de jertfa lor, jertfă pe care nu ar trebui să o uităm. De aceea zic că trebuie mereu să ne iubim țara, pentru că patria și părinții nu se vorbesc niciodată de rău.
Ceremonialul religios s-a încheiat cu un moment solemn de depunerea unei coroane de flori, la troița înălțată lângă Palatul de Justiție.

