Biroul Permanent Județean al PNL Suceava a decis să declanșeze procedura pentru stabilirea candidaților la alegerile locale și europarlamentare. În conformitate cu statutul partidului, în localitățile în care sunt mai mulți candidați pentru aceeași funcție se vor organiza alegeri interne. Decizia conducerii PNL Suceava vine după ce viceprimarul municipiului Lucian Harșovschi a anunțat că vrea să candideze la Primăria Suceava și a depus o cerere în acest sens pentru a se înscrie în competiția internă a partidului.
Biroul permanent județean al Partidului Național Liberal Suceava a decis sâmbătă să declanșeze procedura pentru desemnarea candidaților pentru alegerile locale și europarlamentare, programate pe 9 iunie.
Candidații pentru funcțiile de primar, președinte de Consiliul Județean, consilier local și consilier județean vor depune cererile de candidatură până în data de 20 martie 2024. Cererile vor fi discutate în comitetele locale de coordonare până pe 24 martie. Aceste structuri vor decide dacă vor organiza alegeri în situația în care vor fi mai mulți candidați pentru aceeași funcție. Ulterior, candidaturile vor fi avizate de Biroul Politic Județean. Hotărârea privind declanșarea procedurii pentru desemnarea candidaților este bizară, în condițiile în care conducerea PNL Suceava a anunțat în mai multe rânduri că a stabilit deja candidații, pentru majoritatea primăriilor, inclusiv pentru primăria Suceava.
Săptămâna trecută, viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a declarat că se înscrie în lupta internă pentru a candida la primăria Suceava.
Deși anterior, primarul Ion Lungu anunțase candidatura pentru un nou mandat. După ce biroul permanent județean a luat decizia declanșării procedurii pentru desemnarea candidaților, Lucian Harșovschi a transmis un mesaj pe grupurile interne ale PNL Suceava, în care i-a înștiințat, pe alegători, că votul este secret.
Din mesaj, reiese că alegătorii ar fi fost contactați pentru a li se afla opțiunile de vot. ”Ați fost sunat pentru a vi se afla opțiunea de vot din competiția internă a PNL Suceava. Din păcate, unii nu au înțeles nici acum că este democrație și fiecare are liberul arbitru atunci când veți alege. La CCL, între Lucian Harșovschi și Ion Lungu, o veți face democratic, secret, în cabina de vot și nimeni nu vă poate verifica și influența votul.” Se arată în mesajul transmis de Lucian Harșovschi.


Este admirabil faptul ca Biroul Permanent Judetean al PNL Suceava respecta statutul partidului si desfasoara in mod democratic procedura pentru desemnarea candidatilor la alegerile locale si europarlamentare. Este normal ca in localitatile unde exista mai multi candidati pentru aceeasi functie sa se organizeze alegeri interne, astfel incat sa fie alesi cei mai buni pentru a reprezenta PNL in fata alegatorilor.